showtime

De ieri incepand e cam greu sa fii mic. Tata si cu mama se duc la seminarii de parenting de dinainte sa apari. Nu in Romania, ca nu prea sunt. Citesc carti despre cum sa creasca fiinta armonios. Despre mancarea care e ok si aia care nu e ok. Despre cand si cum descopera copilul lumea, cand vede, ce vede, cand aude, cum aude, cum i se aseaza conceptele in cap... Mami se uita la televizor la emisiuni cu dudui care recomanda produse de scapat de absolut toti microbii din casa, din gradina si de pe animalele de pe langa casa si la emisiuni cu copii de nestapanit, ai caror parinti apeleaza la superdoici. Cand cresti mai mare iesi afara numai cu unul dintre ei sau cu celalalt, ca nu cumva sa pui mainile pe jos, sa te joci cu un caine vagabond, sa rupi niste buruieni din gradina sau sa te lovesti daca bati mingea cu copiii. Mergi cam des la spital si mama e nefericita, pentru ca ea a facut totul ca tie sa-ti fie bine! E, bineinteles, foarte bizar ca in aceste conditii copiii au probleme cu agresivitatea, ca le plac desenele cu morti si cu muuult sange sau ca nu se inteleg la scoala cu ceilalti!

Dar parca o intelegi pe mama dilie, cand stii ca e aproape imposibil sa fii femeie azi. Nu stii cu ce sa te imbraci, fiindca astia, creatorii de moda, au idei diferite despre frumusete. Sa fie rochie sau sa fie blugi? Sa fie o rochie vaporoasa sau o tinuta structurata? Blugii sa fie gri, bleu sau indigo? Cu capse sau cu fermoare? Si parul? Doamne, parul! Lung, ca asa le place barbatilor. Bun, dar l-ai ars cu ultima vopsea blond-Barbie. Nu-i nimic, il faci ciocolatiu, ca asa se poarta sezonul asta, si nu se mai vede. Damn it, nu-ti sta bine cu el ciocolatiu! Dar se poarta, oare sa-l vopsesti? Si fata... parca ai porii dilatati. Si parca ai si riduri fine la ochi... Pfff, si buzele nu sunt suficient de pline! Ei, lasa, ca de la distanta nu se vede atat de tare ca fundul!!! Arati groaznic! Si doar ti-ai spus sa tii dieta aia cu varza inca de lunea trecuta. N-ai tinut, asa-ti trebuie! De data asta o tii trei saptamani. O sa ajungi sigur la dimensiunile perfecte.

Nebuneala e si mai bine cultivata daca vrei cumva sa te mariti. Pentru viitoarele mirese care cauta rochia perfecta, ziua perfecta, combinatia astrala perfecta, culoarea perfecta, buchetul perfect, melodia perfecta, machiajul perfect etc. exista numeroase reviste, carti, site-uri si chiar emisiuni TV. Nu stiu de ce, dupa atatea cautari, majoritatea mireselor arata ca niste verze si majoritatea mirilor ca niste pinguini (bine, aici stiu, ele i-au batut la cap ca trebuie sa se asorteze si ca arata bine). Nimeni nu se simte in largul lui. Sarmele, balenele de la corsaj, jupoanele sunt coplesitoare, broderia cu margele te deranjeaza, parul e prea inecat in fixativ, transpiri, trebuie sa scapi cumva din asta si chiar atunci trebuie musai sa dansezi cu unchiul cutare, care s-a cherchelit putin si tu oricum esti nepoata lui preferata deci nu-l poti refuza.

Sa spunem ca ai scapat de asta sau ca inca nu e cazul. Revistele pentru femei sunt pline de recomandari vestimentare. Acum stii ca n-ai masurile perfecte, ca ai nasul putin stramb si ca tipilor le plac femeile cu raportul talie/sold atat... iar tu nu-l ai. Fuga la mall sa gasesti ceva sa-ti ascunda imperfectiunile. Se poarta tricourile lungi si blugii foarte stramti. Tu ai o forma de clepsidra accentuata dar daca se poarta tricourile lungi, ce sa faci? Iti iei si tu. O culoare care e la moda, fiindca trebuie sa fii la moda! La final iti dai seama ca esti foarte cool. :) Prietenele tale insa cred ca ai nevoie de ajutor specializat, fiindca te imprumuti prea des la ele dupa aceste iesiri. Deci mergi la o emisiune unde te invata sa-ti faci bugetul... dar nu e suficient. Acolo iti spun ca nu stii sa te imbraci. Tu? Tocmai tu? Pai tu esti la curent cu tot ce e nou in mall! Asa descoperi, intr-un final, ca daca nu vrei sa arati nasol trebuie sa renunti la mov si la adidasii mari, cu sireturi late. Si tie chiar iti placeau...

Deprimata de atata munca in zadar, te asezi la masa in primul KFC si uiti sa te mai ridici. Repeti experienta frecvent, pana la disparitia simptomelor neplacute. Cineva iti face un compliment, spunandu-ti ca-i plac femeile cu forme pline, ca tine. Din momentul acela incepi sa cauti un program de slabit. Varza nu mai tine, ca deja ai avut nevoie de ingrijiri medicale in urma ultimei ispravi. Deci sport. Hmmm... Pilates e prea greu!!! Incerci zece abdomene acasa, in timp ce te uiti la TV. Doare. Renunti dupa trei zile si te intorci la filme plus prajiturele. Intr-un final, dupa ce te-ai convins ca nu are rost sa te mai chinui, il gasesti pe Mr. (unfortunatelly for him) Right.

La nu foarte mult timp dupa ce ai planificat si pus in opera ziua perfecta a cuplului perfect (pe el l-ai cam tarat dupa tine but anyway, nu stie el ce e frumos), te vezi obligata sa-ti duci consortul la o alta emisiune, unde sa-i explice cineva frumos ca tu esti o tipa geniala si ca si el e la fel de genial, ca va meritati si ca ar fi cazul sa invete a, b, c... de altfel si tu, dar asta descoperi mai tarziu si, hei! tu ai avut initiativa! Aici sunt episoade mortale in care cei doi isi dau note, defalcat, pe criterii dureroase, cat se poate de publice, unul altuia... Daca fericirea nu apare intr-o clipita (o saptamana parca e perioada de "tratament"), mergi in pas de gangsta rapperita la Cheaters. Aici de obicei o fiinta care se poticneste la unul dintre punctele din paragrafele anterioare acuza o alta fiinta ca nu o mai iubeste. Nu poti sa nu simpatizezi cu acuzatul dupa primele triluri de primadona care calca pe sticla sparta ale celeilalte parti.

Daca copilul a ajuns la trista varsta a adolescentei si a reusit sa-si faca niste prieteni si nu mai sta toata ziua in casa, e bineinteles de banuit ca: a. are un iubit "impropriu", b. se drogheaza sau c. si a si b sunt adevarate. De aceea trebuie sa chemi un alt specialist TV, care sa-ti spioneze copilul, sa vada ce comportament deviant are (ca oricum trebuie sa aiba unul, ca altfel nu-i chemai, nu?).

Fuge de acasa. Dupa zece ani, cu un buchet de flori, la usa ei merge cineva de la "Iarta-ma", cu mesaj de amor de la tine. Deja televiziunile te stiu bine. Ai fost de 9595, la Viata bate filmul si la Povestiri Adevarate de cateva ori. Copilul nu te iarta. Mergi la el acasa. Va certati urat. Din greseala apuci un cutit de bucatarie de pe masa si il omori pe cel cu care a fugit. Esti vedeta si acum, Libertatea si Click toarna valuri de cerneala despre tine. Trece vremea. Ajungi celebra. Se face o emisiune despre tine, ti se iau interviuri, cativa oameni incearca sa-ti faca profilul, sa explice, sa descrie...

Inca n-ai de gand sa mori dar iti planifici iesirea din scena cu aplauze. Oare cand o sa le vina mintea la cap astora de la TV sa faca si o emisiune speciala pentru morti frumosi in inmormantari cool? Ceva tip Inmormantarea perfecta - emisiune concurs, cu subiect "ingroapa-ti mortul cu 3000 de ron si vei primi inca 3000 de ron daca reusesti in numai o zi sa contractezi totul". Sau Cei mai buni imbalsamatori-artisti: "before and after being painted", cu cadavre rezultate in urma accidentelor rutiere, reconditionate, sa arate bine. Unde pot sa propun un format de emisiune? Va rooog! Vreau sa conduc televiziunea catre un nou nivel, spre audiente nemaintalnite. Vom organiza editii speciale cu vedete invitate sa comenteze cele mai bune retete de coliva si cele mai indicate tinute pentru evenimentele funerare! Vom lansa o noua moda, vom face topuri ale celor mai cool si uncool inmormantari, ale celor mai talentate bocitoare si ale celor mai buni preoti care tin discursuri la capataiul mortilor! Vom da premii celor mai fideli telespectatori sub forma de medalioane de aur! Marketingul va cunoaste o noua era. Fiti parte din acest mega proiect!

Lasand gluma si exagerarile la o parte, nu vi se pare si voua ca exista o inflatie de expunere a vietii private in media si o prea mare aplecare a noastra de a crede ca ce facem noi dupa capul nostru nu e bine si ca acceptam prea usor si prea de la oricine sfaturi privind ce e bine si ce nu e in ce ne priveste?

from Ireland, with love

De ceva timp iubitorii de muzica si dans irlandez ii pot vedea in Bucuresti pe:

Irishway si Shannon Ceili Band

in fiecare luna, la Clubul Taranului, in ultima seara de miercuri.

Been there, fallen in love with:

identitate pierdută, identitate furată

Am locuit 19 ani la câţiva kilometri de Basarabia şi tot cam atâţia de Ucraina. Când mergi la bazin, de sus, de lângă turnul de televiziune, poţi vedea dincolo. Nu-i vorbă, sunt doar nişte dealuri, probabil exact la fel cu cele de dincoace, aceeaşi floră, aceeaşi apă, probabil că dacă îngheaţă râurile lupii nu au nici o problemă în a trece dincoace ilegal... dar dintotdeauna am avut senzaţia că acolo se termină lumea, că e un zid peste care n-ai de ce să încerci să treci, fiindcă NU TREBUIE să treci. Dacă peste Prut ar fi un zid real pe care să scrie "nu veni aici", ar fi fost la fel.

Singura mea ieşire în acea direcţie, la Podul de Flori din 1990, nu-mi aduce amintiri prea plăcute. Bineînţeles că eram cam tânără să-mi amintesc totul dar reţin senzaţia că voiam să plec cât mai repede de acolo. E destul de vie. Autorităţile vamale moldoveneşti au crezut că sunt un copil furat din Moldova pentru a fi exportat ilegal în România şi îi chestionau de zor pe părinţii mei ce e cu mine şi de unde m-au luat. Expediţia a fost una totuşi încununată de succes, întrucât de acolo mi-am luat primele patine cu rotile. Două kilograme bucata. Eu - un copil de doi ani şi un pic, ambiţios până în vârful unghiilor şi cam tot la fel de încăpăţânat. M-am suit pe ele în vara aceea şi iată că în curând fac 20 de ani de atunci (!). Mama râde de mine că m-am născut cu patinele în picioare. :)) Ambiţia mea a avut desigur preţul ei. Mare. Simţeam că-mi cad picioarele după fiecare tură pe afară dar a doua zi, cu toată durerea, tot eu ieşeam cu ele.

Apoi am primit cadou de la bunica din partea mamei o carte cu basme basarabene, scoasă la Chişinău, şi una cu doine şi balade. Mult timp singurul meu contact cu lumea moldovenească, fie ea şi de dincolo de Prut, au fost cărţile alea. După mama sunt moldoveancă dar nu m-am simţit niciodată aşa. Degeaba mi se repetă că Galaţiul e în Moldova. Şi? Tata nu e deloc. Eu am crescut la bunicii din partea tatălui. Literalmente. În vacanţe mergeam cu ei în Dobrogea. Cântecele mele de leagăn au fost din Dobrogea. Poveştile cu care adormeam erau în mare parte din Deltă. Uneori erau şi legate de Banat, de Sibiu, de Bugeac şi de exodul autoimpus. Moldova nu era la datorie. Târziu am încercat să o recuperez. Aproape degeaba. În Moldova care ar conta emoţional nu mă recunoaşte nimeni de moldoveancă. Dobrogea mă aşteaptă cu braţele deschise dar îmi pare rău că nu ştiu aproape nimic din jumătatea cealaltă şi că acum e prea târziu şi va fi din ce în ce mai târziu să aflu. Din păcate sufleteşte nu sunt acolo şi nu mai reuşesc să învăţ să fiu acolo. E ciudat cum nişte oameni în mare parte veniţi într-un loc mă recunosc ca fiind de-a lor, de-a locului, deşi ei sunt mai degrabă adoptaţi, şi ceilalţi nu, deşi şi ei sunt migraţi acolo unde sunt, şi dintr-o zonă mai apropiată. Mi-ar fi plăcut să spun simplu - sunt din satul cutare, nu contează de unde, părinţii tot de acolo, bunicii, străbunicii, stră-străbunicii tot aşa... La noi se face cutare lucru şi se spune cutare cimilitură. Am o problemă cu identitatea mea culturală. Nu are specific local ci familial. E ultracosmopolită.

Zidul a coborât înapoi după Podul de Flori şi paznicii s-au aşezat la loc. Oamenii nu veneau de acolo. Noi nu treceam. Am conştientizat târziu că acolo e o frontieră, nu o barieră cu Interzis. Moldovenii din piaţă vorbeau cu accent rusesc puternic. Îmi aduc aminte că, în 90 şi puţin, atunci când mergeam în piaţa aceea vedeam oameni trişti, care nu zâmbeau. Simţeam în aer neliniştea şi apăsarea. Piaţa de zarzavaturi a ţăranilor din judeţ era altfel, mai gălăgioasă, mai vie.

Sunt vreo zece ani de când vreau să vizitez Basarabia, Transnistria, să văd cum arată Bugeacul, Ucraina în partea din nordul României. Mi s-a spus că n-am ce vedea în niciuna din ele. Nu mă interesează monumentele, arhitectura, muzeele. Eu vreau să văd oamenii. Nu vreau descrieri. Vreau să văd cum trăiesc, ce poveşti le spun copiilor, ce cântă când îi doare inima, cum arată...

Şi invariabil mă gândesc la fostul meu coleg Eugen, care era român din Basarabia şi care nu ştia să scrie cu litere latine când a venit la noi, în clasa a şaptea, şi care şi cu limba română avea probleme pentru că la el în sat se făcea şcoală exclusiv în rusă şi cu vecinii tot ruseşte vorbea şi abia dacă scăpa în casă trei vorbe româneşti.

Şi începe să-mi fie ruşine de faptul că mai sus m-am plâns, fiindcă pentru mine, ca eu să nu fiu obligată să-mi uit limba, ca pe mine să nu mă cheme altfel, ca să nu fiu eu asimilată altei culturi forţat, o mână de oameni şi-au părăsit casele, vieţile, familiile, mormintele celor dragi şi au plecat, fără să se mai întoarcă vreodată înapoi, cât mai departe, cu preţul integrării în sânul altor comunităţi de români, pe care nu-i păştea acelaşi pericol.

dacă vrei să-mi fii prieten, numai nu mă vindeca!

Condiţia esenţială pentru ca un om să fie vindecat este să-şi dorească asta. Să colaboreze. Să nu-şi iubească rolul de bolnav, să nu-l cultive. Sunt persoane care îşi construiesc identitatea prin raportare la boală. Omul acela există pentru că trebuie să lupte cu boala, să se plângă de ea, s-o scoată la înaintare, să fie înconjurat de alţi oameni, cărora să le fie milă de el. El cere permanent să fie vindecat, cere atenţie, grijă, dar nici prin gând nu-i trece că ar putea să nu mai fie bolnav într-o zi. În acea zi el n-ar mai avea rost. Pentru ce ar mai trăi? Cine l-ar mai purta pe braţe? Viaţa nu există decât dacă boala aceea e la locul ei deci orice medicaţie mai dură e refuzată din start. Dacă trece?! Din păcate bolnavului îi vine în minte, târziu de tot, când nu mai este nimic reparabil şi nimic de îmbunătăţit care să mai conteze, întrebarea "oare ce am făcut eu toată viaţa?"...

Patinoar Cismigiu

Programul actualizat, ianuarie 2010:
Luni-Joi / bilet=10 ron
10-12 (intrare gratuita)
13-15
16-18
19-21
Vineri-Duminica / bilet=15 ron
10-12 (intrare gratuita)
13-15
16-18
19-21
22-24 (duminica nu se tine)

Puncte tari:

- e liber ziua, mult mai liber decat Moghioros (Drumul Taberei)

- nu am vazut parinti cu copii mici (Moghioros e plin de copii, exista un clown, un pinguin si un cocos?! care fac animatie si multe concursuri pentru cei mici, care au intaietate pe gheata)

- gheata draguta, poate fiindca e frig afara si nu erau multi patinatori cand am fost eu

Puncte slabe:

- fundal muzical compus din eurodance si dance romanesc din 2003-2006, cel putin cat am fost eu

- iluminare naturala prelungita (adica economie la nocturna) dar cand sunt, beculetele sunt mai romantice decat in Moghioros (care arata oricum ca un patinoar pregatit pentru un meci de hochei, IMHO)

ps: Mi-am ascutit patinele in Drumul Taberei. Una si-a pierdut un sfert din coada lamei dar aluneca foarte tare. Cealalta aproape ca nu mai are sant pe mijloc si deci merge de mai mult sta. Grija mare pe mana cui va lasati jucariile.

psihologie felină

Zilnic văd pe geam câteva cucoane cu câinii lor, la plimbare. E uşor să-şi dai seama care sunt relaţiile între stăpân şi animal. Majoritatea acestor cucoane sunt foarte plictisite şi surde la ceea ce le spune animalul. Îmi pare rău pentru câinii lor. Mai rău îmi pare de căţeii de talie mică, care au stăpâne foarte tinere la minte, care îi dau cu parfum, cu vopsea de păr şi le pun funde sau clopoţei. Totuşi cel mai rău cred că o duc pisicile ale căror stăpâne le consideră obiecte decorative calde. De pisici mi-e cel mai milă, pentru că am impresia că lor le e cel mai greu să-şi suporte stăpânii necalificaţi în relaţia cu ele.

Pisica e un animal cu personalitate, e voluntară, are toane, dorinţe, nevoi speciale, fiindcă biologic e un vânător, are pasiuni şi preferinţe. Pisica nu e în nici un caz un copil toată viaţa ei. Chiar atunci când e pui, nu se comportă ca un pui de om.

Pisica e o fiinţă care comunică, care are nevoie să comunice cu omul pe lângă care stă şi care înţelege destul de repede că tu, omul, nu vei învăţa să miauni prea repede, dacă vei reuşi vreodată. Prin urmare se adaptează şi învaţă limba în care i se vorbeşte cel mai des. Din experienţa mea cu lordul Micky, pisica înţelege şi cuvinte (nu pretind că înţelege sensul unor fraze întregi) şi intonaţia. Când vrea să-ţi spună ceva, nu doar miaună. Mieunăturile au multe nuanţe, accentul diferă în funcţie de ce vrea să spună, textul sună a miee! sau morlau! sau mrrrr! cu r rulat, ca-n franceză, maaau! sau mâu! etc. Plus că dacă eşti chiar de tot surd, te va duce de mânuţă să-ţi arate ce vrea de la tine (de ex. periat cu un anumit instrument).

Relaţia cu pisica se construieşte în timp şi se aprofundează greu, în funcţie de momentele prin care treci împreună cu ea. Chiar dacă te consideră din gaşca ei de pisici (orice co-locatar al unei pisici, care nu se face că nu există pisica prin preajmă, ştie că în viziunea pisicii oamenii de lângă ea sunt tot pisici - desigur, fără coadă), pisica trebuie să tatoneze terenul, să vadă că faci ceva pentru ea ca să facă şi ea ceva pentru tine, să îţi stabilească un loc în ierarhia familiei (o să încerce să te domine şi îţi va arăta care îţi e locul dacă se consideră superioară ţie). Încrederea ei se câştigă greu şi chiar dacă te va lăsa să o mângâi pe gât sau să-i atingi coada fără să te mârâie sau să şi-o retragă, nu ţi se va abandona decât după foarte mult timp (citeşte ani în care te-ai purtat impecabil cu ea), dacă i-ai arătat că eşti demn de un asemenea grad de încredere. Oricum, îţi va arăta asta numai uneori şi exclusiv dacă are ea chef. La fel e şi cu dragostea. Dacă ea vrea să îţi lingă o mână (chiar dacă eşti dat cu cremă) sau părul (cu tot cu gelul de păr, dacă ai) sau dacă vrea să stea la tine în braţe, singura modalitate să nu o laşi e să o încui în altă cameră. Caz în care va fi foarte nelămurită, va crede că nu o mai iubeşti şi se va chinui să-ţi intre în graţii sau va considera că ai jignit-o profund, deşi nu merita, şi te va ignora complet orice ai face.

Cel mai mişto aspect e că nu poţi determina o pisică să facă ce vrei tu dacă ea nu vrea. Amuzant e că atunci când ea vrea ceva, tu vei cădea pradă dorinţelor ei uşor şi aproape întotdeauna pentru că a. este maestră în arta manipulării sentimentale şi b. are tactici hard - gheare, glas, ştie să facă lucrurile care te calcă cel mai mult pe nervi şi să te provoace, e încăpăţânată şi nu se va opri până nu-i dai ce vrea, pentru că ştie că în final tu vei ceda, ca să termine. Dacă şi-a pus în cap să obţină ceva, cel puţin câteva zile se va ţine de plan, şi, de obicei, vei ceda înainte ca ea să se plictisească sau să realizeze că orice ar face tu nu îi vei face pe plac. Solicitările pot fi de la cele simple - "vreau să mă alinţi ACUM, nu mă interesează dacă ai treabă", "pune-mi apă" sau "curăţă nisipul" la cele mai complexe - "sunt gelos! acordă-mi mai multă atenţie" sau "dacă nu-mi dai marca de mâncare care-mi place mie cel mai mult, nu mai vin să mă alinţi niciodată, nici nu dorm cu tine".

Dormitul cu tine în pat (cu coada peste nasul tău - poate implica şi pârţuri, împingându-te jos din pat, ca să aibă loc să se lungească de tot, stând pe picioarele tale până amorţeşti complet sau pe pieptul tău, până simţi că nu mai poţi respira) este o onoare. În acest sens, dacă a ales să vină cu tine, va accepta să-l loveşti prin somn, fără să se supere, să stea sub plapumă deşi îi e cald, numai ca să-l ţii în braţe, să îl tragi de mustăţi în caz că te aşezi pe ele, să-l împingi ca să-ţi faci loc etc. Oricum, statistica spune că peste 80 de procente dintre cei care dorm cu pisici în pat vor prefera ei să doarmă prost decât să deranjeze pisica. Avantaj pisica. :)

Indiferent dacă a dormit cu tine sau nu noaptea, dimineaţa e musai să îi acorzi timp. Dacă e mai mult de o oră, e perfect. În acest timp este musai să te joci activ cu pisica. Jucăriile atârnate nu au nici o noimă. Pisica vrea să aibă un partener de joacă viu, nu de plastic. Jucăriile de plastic, cu blană, cu clopoţei, motocei etc. sunt exclusiv recuzită. Adică, în loc să-i arunci un şoarece de jucărie, e mult mai incitant să faci tu pe şoricelul cuminte (să-l laşi să te vâneze şi să te prindă şi să te zgârie sau muşte puţin) dar să te faci că scapi, să te poată prinde din nou. Să îl laşi să se ascundă prin casă şi să te faci că îl cauţi cu mare interes (şi vocal), deşi ştii perfect unde s-a ascuns. Să nu-l găseşti de câteva ori intenţionat şi să te prefaci extrem de mirat când îţi sare din fugă în spate sau când vine tiptil şi eşti gata să calci pe el. Să cobori pe terenul pisicii - podeaua - şi să mergi în patru labe când îl cauţi. Să îi donezi papucii tăi preferaţi să-şi bage colţii în ei, poate şi mătura, pentru gheare, să nu te superi dacă vrea să doarmă în pantofii tăi cei noi sau pe bluza ta cea nouă dintr-un material pufos sau pe eşarfa ta aceea mare şi fină sau dacă va fi prima persoană care se va bucura de un aşternut curat aşezat pe pat (de preferinţă alb).

În schimbul acestor (mici din punctul ei de vedere) solicitări, pisica ta o să fie prima care îţi spune "bine ai venit acasă, că mi-era dor de tine", o să te asculte când n-ai cui povesti, o să te alinte, o să facă orice ca să te îmbuneze dacă ajungi acasă cu o mutră plouată şi, dacă vede că nu e cazul, va şti să se lipească de tine şi să tacă, îşi va pune capul în palma ta, o să stea lângă tine când te doare ceva şi îţi va suporta cuminte văicărelile sau oftaturile, o să te cheme să te culci când se culcă ea seara, o să te adoarmă cu torsul ei, va lua locul ceasului deşteptător dimineaţa, trezindu-te torcând sau gâdilându-te cu mustăţile la ora când trebuie să te scoli, în zilele când trebuie să te scoli (reacţia ei vine la auzul unui deşteptător pe care observă că tu-l foloseşti ca să te trezeşti la o oră anume), nu te va lăsa să întârzii la serviciu pentru că nu te-ai putut ridica din pat. O să te înveţe să o tratezi cu respect şi, în schimb, te va respecta (aka nu te va trezi dimineaţa când ştie că te-ai culcat foarte obosit, te va lăsa să lucrezi deşi ar avea chef să se joace cu tine). Te va învăţa să fii atent la nuanţe şi să o citeşti fără să-ţi spună nimic. Pisicile nu spun nimic dacă le doare ceva, mai degrabă se ascund decât să te lase să vezi că sunt bolnave (ca vânător e un pericol să fii văzut slăbit) iar când va fi evident pentru tine că e bolnavă poate fi prea târziu pentru ea. Şi o să-ţi dea ocazia să te destinzi şi să râzi zilnic, fără să se supere că râzi de ea (ba chiar făcând intenţionat anumite lucruri, pentru ca tu să râzi, pentru că ştie că-ţi plac).

Flacăra

România n-ar fi fost nimic fără români. Iubesc România pentru că este locuită de români. Fără ei, ea n-ar mai fi nimic.

Vă prezentăm în continuare un rezumat al serialului "Puterea flăcărilor", difuzat în prime-time de televiziunile româneşti:

"Mesagerii Gaiei şi-au anunţat venirea în România, pentru transformarea Bucureştiului în Noul Ierusalim, cu mulţi ani în urmă. Acest oraş va fi unul pe şapte niveluri, o construcţie energetică superioară, ai cărei locuitori vor fi românii, strămoşi de drept ai atlanţilor, poporul ales de strămoşii noştri pentru a supravieţui celui de-al doilea Potop. Românii sunt urmaşii zeului indian Daksha, zeu creator, care, certându-se cu tatăl său, şi-a ales zona viitoarei Dacii pentru a-şi construi regatul. Fiind un zeu creator, cu puteri asupra apelor, Daksha a făcut din ţara sa o ţară a apelor. De aceea acum România, aflată pe miezul teritoriului fostei Dacii, este atât de uniform acoperită de râuri bogate.

După cum ştiţi, dacii au păstrat contactul direct cu zeii, el fiind continuat şi acum de o serie de păstrători ai tradiţiei, iniţiaţi şi protectori ai României. Românii care au pierdut la un moment dat contactul cu lumea divină, au de ani buni la dispoziţie meditaţia Rei Ki şi posibilitatea reconectării la corpurile lor astrale, la îndemână.

Flăcările sau razele corespund nivelurilor energetice ale celor 7 chakre. Prin meditaţia de un anumit tip, omul poate să cunoască puterea fiecărei flăcări. Dintre ele, flacăra violet are o putere desebită. Ea serveşte la eliberarea sufletului , la iertare şi aduce multă bucurie sufletului."

Revenind la oile care se perindă zilele astea prin media, simt nevoia să scriu despre flacăra violet care acţiuonează în politica românească. În afară de numele comercial cu aer misterios, flacăra are o putere magică: justifică eşecul PSD la alegeri. Aproape că mi-e ruşine pentru cei care au scos-o ca explicaţie, nu pentru că sunt oameni care cred că există, nu ştiu dacă e adevărat şi nici măcar nu contează. Problema este că, din moment ce se ştia că există persoane care îl "lucrează cu flacăra violet" pe Mircea Geoană şi familia sa, nu au fost angajaţi oameni care să contracareze atacul! Din emisiunile nenumărate pe tema flăcării violet, am înţeles că există o altă rază, care este deasupra ei! Deci exista posibilitatea anihilării efectelor sau lucrului asupra contracandidatului. Şi atunci singura problemă este managementul, care a fost probabil naşpa. Şi de la astral coborâm înapoi la hominizi, unde nu mai e, din nou, vina altuia.

În al douăzecilea ceas, flacăra începe să-şi piardă din strălucire.

Obs:

1. N-am nici o problemă cu paranormalul sau esoterismul dar încep să mă gândesc la ce bun să mai fac o şcoală de comunicare dacă belelele se repară cu apel la foruri superioare
2. Textul dintre ghilimele e un amestec de informaţii care au circulat pe diverse posturi TV şi pe net în ultima vreme. Ideile nu-mi aparţin.

Valsezi?

Da-i play si citeste.
http://www.youtube.com/watch?v=249TzXFgBss

E noiembrie si, ca in fiecare an, la Palatului CEC-ului a fost balul. Am aflat pentru ca m-a invitat Ionel. A aparut din senin la gazda mea, nici nu stiu cum a aflat, si m-a anuntat ca trebuie sa fiu gata la sapte, ca mergem la bal. Mi-era dor de el. Ionel e student la scoala de ofiteri. Il stiu de cand eram acasa, in cartier. Parintii lui tin un magazin de "de toate". Dupa ce s-a dus tata, mama lui a inceput sa lupte impotriva mea. Nu mai am sperante la zestre, zice ea. Daca tata nu mai e, relatiile noastre s-au dus odata cu el. Oricum, a fost si razboiul, acum doua camere din casa noastre sunt rechizitionate de armata. Sta o familie de rusi. Doamna e tare antipatica. Domnul e mereu plecat. Au doi copii. Tania are 5 ani si vorbeste perfect romaneste. Ea e traducatoarea in familie. Imi place foarte mult. Are un cap blond, plin de zulufi, si maica-sii ii place sa-i puna funde de matase. Ea protesteaza si si le smulge cand are ocazia. Maica-sa n-o lasa sa vina la noi. Imi pare rau. Imi place sa ma joc cu ea. Cand o vad pe ea nu ma gandesc ca suntem sub rusi.

Vremurile sunt foarte grele. Madam Popeanu isi doreste ca fiul ei cel mare sa se casatoreasca bine. O inteleg, dar nu e drept. Ionel imi scria des pana sa vin si eu in Bucuresti. Si eu, indemnata de maica-mea, nu-i raspundeam. Plangeam si nu-i raspundeam. Madam Popeanu o monta pe mamica, ca ea sa-mi explice mie ca nu se cade. Nu se cade, stiu, dar daca il iubesc?!

Acum am fost la bal. N-am rochie de bal dar nu conteaza. Mi-am aranjat buclele, mi-am periat rochia si trenciul si mi-am lustruit pantofii. Cel putin n-a fost nevoie sa-mi desenez dunga de la ciorapi. Aveam o pereche buna. Fetele se chinuie sa o traga dreapta. E foarte greu sa faci asta singura. Ce ti-e si cu moda asta! In fine, am avut noroc de vreme frumoasa. Ionel a venit in uniforma de ofiter. E si mai frumos in uniforma. Doamne, iarta-ma ca gresesc, dar e doar un bal. Sala mare e acoperita cu afise rosii, ale comunistilor. Propaganda lor n-are margini. Duca-se pe pustii! Pe jos sunt ziare, abia se mai vede ceva din frumusetea decoratiunilor. Muzica canta ce e modern acum la rusi. Nici la distractie nu pot sa scap de ei! Ii spun lui Ionel ca as vrea sa plec, ca nu-i mai suport pe astia. Ionel ma ia de mana, ma conduce in mijlocul salii si valsam.

- Sa-i ia dracu' pe comunisti, ia uite ce mutre au!, imi zice in mijlocul dansului. Ma opresc si ii spun ca ar trebui sa avem grija, ca peretii au urechi.
- Si ce daca?! Oricum o sa murim curand.

- Asa e, nu stiu cat o sa mai tina.

- Valsezi, Violeta?

mazgaleli mai vechi (I)

nov. 2005

Dragul meu,

Fat-Frumos are 40 de ani si a inceput sa cheleasca,
Zana cea Buna e o pensionara simpatica
angajata cu 1/2 de norma.
Balaurul cu 7 capete sufera de rinita
si nu-i mai iese smecheria cu flacarile
Iar Zmeul cel Mic a plecat in Germania la produs
si fiindca a castigat bine
I-a chemat si pe fratii mai mari.
Acum au o firma profitabila
care-i face concurenta serios
Ilenei Cosanzene.
Mai ieri m-am intalnit cu
Imparatul Rosu si cu cel Verde,
care se duceau la
Sfatul jucatorilor de dame
unde e lider Spanul, daca-ti poti inchipui?!
Cred ca banuiai si tu,
Surorile mele s-au maritat bine,
au cate 5 copii, respectiv 3
si se ciondanesc zilnic la telefon
cu mama...
Iar de mine, ce sa-ti mai zic,
Am divortat de primul sot,
stii, cel cu balul... istorie veche...
Si-acum sunt educatoare
la o gradinita particulara.
Astept vesti de la tine, Prasleo,
sper ca te-ai aranjat bine in State
si ca te-ai impacat cu fratii tai.

Cu drag,
Cenusareasa.

modele

- Tinere, care este modelul tău în viaţă?
Tânărul zice că el n-are modele.
- Este scandalos! Generaţia asta a voastră va îngropa România!
Tânărul întreabă care îi e modelul în viaţă interlocutorului său.
- Modelul pe care ar trebui să-l ai şi tu, dar eşti prea orbit ca să-l ai: Iisus Hristos!

Profa de religie din generală ne îndemna să-L luăm pe Iisus ca model în viaţă. Şi, bineînţeles, s-a supărat când ne-a văzut pe noi uitându-ne întrebători. Şi a ieşit din clasă. Numai că noi eram întrebători fiindcă nu înţelegeam cum am putea...

După mulţi ani, pe un post TV se discută despre modelele în viaţă şi se vorbeşte despre modelul Monica, modelul Tudor Chirilă etc. şi sunt acuzaţi tinerii în general de lipsă de modele bune. Mai grav, sunt acuzaţi că-şi sunt propriile modele.

Nu văd rostul. Nu pricep de ce e grav. Cred că toţi cunoaştem oameni care ne-au marcat într-un fel în trecut, de la care am învăţat, la care ne uităm cu respect şi care, în unele cazuri, ne-au dezamăgit în alt plan mai târziu. Asta înseamnă că ce am învăţat de la ei nu mai e valabil? Că nu mai sunt demni de a fi modele în general, pare clar. Dar asta nu înseamnă că la un moment dat n-au fost un fel de maeştri pentru noi.

Între timp am devenit un întreg mai bogat şi puţin ciobit, ici-colo, că aşa e-n tenis. Deci, dacă ai un set de reguli pe care le accepţi, le aplici, în care crezi, de ce trebuie să-ţi alegi un model după care să le aplici? Dacă da, de ce unul singur? De ce nu ai putea adăuga la ce eşti şi ce ştii lecţii de la tot felul de oameni, indiferent dacă în general ei trăiesc după regulile tale sau nu?